Torino


Unde: Torino, Italia
Când: Mai 2013
Cum: Dus – avion Cluj-Napoca – Milano Bergamo, autobuz Milano Bergamo – Milano, tren Milano – Torino; întors – tren Torino – Milano, autobuz Milano – Milano Bergamo, avion Milano Bergamo – Arad, autobuz Arad – Cluj-Napoca
Cât: aproximativ 120 euro (dus-intors)


În urmă cu aproximativ două săptămâni mă întorceam obosită, cu zâmbetul pe buze şi lacrimi în ochi, din Torino, Italia, unul din locurile pe care pot să spun cu mâna pe inimă că nu le voi uita niciodată. Motivul pentru care am ajuns acolo? Un curs de sezon BEST pe tema Smart Cities la care m-am hotărât să aplic de cum am citit descrierea. Ce a urmat? Două săptămâni alături de alţi 20 de participanţi din toate colţurile Europei, în care am uitat ce înseamnă cuvintele “odihnă” sau “viaţă obişnuită”, în care am râs şi am cântat fără încetare, am făcut rafting şi am avut ocazia să mă simt ca într-o reclamă de la Milka, în timp ce avansam tot mai mult pe crestele Alpilor.



Dar acum, să trecem la rubrica “Ce nu trebuie să ratezi atunci când ajungi în Torino”.


Primul loc pe care trebuie să îl vizitaţi atunci când ajungeţi în acest minunat oraş este Piazza San Carlo. Această piaţă, la fel ca și majoritatea clădirilor din Torino, păstrează intact aerul de secol XVII ce guvernează asupra oraşului. Tot aici, două biserici “gemene”, San Carlo şi Santa Cristina încadrează pasajul dintre Piazza San Carlo şi Via Roma, una dintre cele mai importante artere comerciale ale oraşului.


Printre alte locuri pe care ar trebui să le vizitaţi atunci când ajungeţi în Torino se numără Castelul şi Parcul del Valentino (castelul aparţine astăzi Universităţii Politehnice din Torino, fiind sediul Facultăţii de Arhitectură, iar parcul este unul dintre locurile preferate ale studenţilor atât în timpul zilei, cât şi în timpul nopţii, întinzându-se pe o distanţă impresionantă, şi fiind străbătut de râul Po), Piazza Vittoria (un alt loc preferat de studenţi pentru multitudinea de cafenele şi pub-uri pe care le găzduieşte), clădirea Lingotto (fost sediu al uzinei Fiat, unde, pe acoperiş, se mai pot vedea încă urmele pe care cauciucurile maşinilor le-au lăsat în timpul test drive-urilor de-a lungul celor 50 de ani de folosinţă), şi bineînţeles, Domul din Torino, cel mai înalt punct de pe linia cerului.


Trecând mai departe la capitolul culinar, unul din cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ştiţi e că nu contează cât de mult iubiţi pizza, pastele sau Nutella, pentru că dacă o să trăiţi ca nişte italieni adevăraţi pentru două săptămâni, nu vă veţi mai putea apropia de ele pentru o perioadă destul de îndelungată de timp. Bineînţeles, nici vinul roşu nu poate lipsi de la tradiţionala porţie de paste. Printre celelalte băuturi despre reţetele cărora se poate afirma cu tărie că au fost scrise pe tărâm italienesc se numără Limoncello, Amaro, Cinzano, şi, nu în ultimul rând, Martini.


Şi acum, la final, am un sfat pentru tine, dragă cititor: călătoreşte! Cât de mult şi de des poți. Şi nu uita să incluzi şi Torino pe lista oraşelor pe care nu trebuie să le ratezi de-a lungul călătoriilor tale.


Promit că o să merite 🙂


Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Comentariile sunt inchise