Ucraina 2007

Incepem simplu. Cam 80 de ore cu trenul dus – intors: Cluj Napoca – Suceava – Kiev – Zaporizhzhya. Nu, nu am stat mai mult in tren decat acolo.

Primul lucru care imi vine in minte este Kiev. Deloc surprinzator, unul dintre cele mai impresionante orase pe care le-am vazut. Un scop aditional calatoriei noastre, cel principal fiind Zaporizhzhya, unde am stat cateva zile. Totul in Ucraina e mare, intins, de la distanta intre orase pana la orasele in sine. Am calatorit cu trenul, si toate trenurile care le-am fi putut lua erau vagoane de dormit pentru ca distantele erau in asa fel incat, la un moment dat, pana la urma, tot ajungeai sa dormi. Si tot ce vedeai cand te uitai pe geam era campie intinsa… Si ce poti sa mai faci pe trenurile astea, este sa cunosti oameni. Desi nu atat de multi vorbesc engleza pe cat ne-am fi dorit. Dar rusii, tot rusi si daca sunt ucrainieni, sunt oameni faini. 

Kiev. O adunatura de amintiri, nu neaparat in ordine cronologica si nci in ordinea importantei. De la gara imensa pana la bisericile poleite in aur. Vreo 2 zile parca, suficient sa-mi fac o impresie, si evident nu destul cat sa ma satur si sa nu mai vreau sa ma intorc. O parte din Kiev staruie inca in trecut si in timp ce se lasa admirata, tot reuseste sa te faca sa te intrebi cum inca mai exista. Mereu e o amestecatura intre nou si vechi, in Kiev sau in Ucraina. Nu cred ca a uitat cineva drumurile din Zaporizhzhya, autobusul care parca era gata sa se dezmembreze, pe niste drumuri care mergeau in aceeasi directie – dezmembrarea autobusului- dar avea un televizor inauntru, ca in cele din urma sa ajungi la o gara, pe langa care nu ai fi vrut sa stai noaptea prea mult singur, in care era aranjat un televizor cu plasma din cele mai noi modele presupun. Si totusi, in Zaporizhzhya este cea mai lata strada dintr-un oras din Europa. Cred ca oamenii nu stiu ce sa faca acum, daca sa inlocuiasca ce e vechi, sau sa ramana cu amandoua, si nou si vechi.

Si nu este tot desigur, dar cele mai intersante experiente sunt cele traite nu cele povestite, nu? 

Gia

Era octombrie 2007. Boardul XIV tocmai intrase in pita. Deja se simtea stresul, Ghidul trecuse, munca de BEC era pe val, recrutarile erau in toi. Tocmai atuncea era si RM-ul si nu vroiam sa-l ratez. Era tocmai in ZP (scriu prescurtat ca nici acuma nu stiu cum se scrie exact :)) Am reusit sa aranjam lucrurile pentru perioada in care eram plecati si iata-ne pusi pe drum (iar): Gia, Petri, Gabi, Octav, Vio, SLC si eu. Ajungem la Suceava de unde luam trenul Bucuresti-Moscova. Era prima data cand treceam granita dintre Romania cu Ucraina cu trenul. Urcam, seful de vagon de ceva natie bulgaro/ruso/ucraineano o rupea un pic in toate limbile si ne intelegem bine cu el…ceva tuica la mijloc. Mno, toate bune si frumoase, ne instalam in hotelul ala pe roti (fiecare cu patul lui, cearceafuri si tot tacamul..aveam si sala de petrecere) si inafara de noi, mai era ditamai un mongolez adevarat …se intorcea acasa (pacat ca l-au dat jos la granita ca n-avea viza nici pt Ucraina, nici pt Romania). Aveam cu noi foicica cu litere chirilice si incepusem intre timp a invata alfabetul sa ne descurcam si noi…si acuma il mai tin minte…l-am mai si exersat prin Serbia si Bulgaria…invatati-l si voi ca e folositor…nu-i greu…e destul un RM :)) In afara de luxul din tren, ce a mai fost de remarcat ca distanta dintre sinele dintre Europa si fostele tari URSS e diferita…asa ca trebuie schimbate rotile…fain a fost…noi in vagon simteam cum macaraua ridica vagonul la vreo 3 metri inaltime si ceferistii lor schimba oistea vagonului Ajungem in Kiev fara incidente…prima intalnire cu amazoanele…s-a terminat nu prea bine pt viitorul LBG Kiev, dar au supreavietuit. Kiev-ul ce mai …oras mare-mare si curatel, cu urme comuniste, dar in rest ok. Nu vorbea nimeni boaba de engleza. Pana sa dam de studentime, ne zgaiam la literele lor incalcite incercand sa dibuim cate ceva ce sa ne ajute. Cand coboram la metrou zici ca trebuia sa ajungem in iad, asa erau de adanci statiile de metrou…cica trebuiau sa treca pe sub Nipru. Si Mama Rusie era acolo, veghea pe malul inalt al Niprului cu tancurile la picioare si tunurile indreptate spre centrul Kiev-ului.

A doua zi dupa Kiev ne urcam in hotelul mergator de ZP si ajungem dupa alte vreo 12 ore in ZP, asa de bine era ca eram mai odihniti ca si cum am fi dormit in patul nostru. Octav a pusul rusul sub masa, dar era sa-si ia bataie de la o baba, dar astea vi le povesteste el. Mno ajungem in sfarsit noi acolo, pe o insula fluviala, locatia RM-ului, parca eram pe plaja. Mijlocul lui octombrie iar noi statea la plaja pe nisipul cald. Vreme faina parca eram in Grecia, nu in Ucraina. Si BESTani astia ucrainieni, copii de 16-18 ani se intreceau in prostii si parca numai pe distractie si nebunii erau pusi. Intrau la facultate pe la 16 ani si ajungea prin board pe la 18…la 20 de ani erau gata cu facultatea….asa ii pe la ei. Ce mai tin minte e ca trebuia sa tin un training la vreo 10-15 membri, dar cand am ajuns acolo am aflat ca ceilalti traineri n-or mai ajuns. Pffff, mii de draci…ce era de facut…asta era pe la 12 noaptea, cheful era in toi, a doua zi dimineata traingul incepea. Dupa un pic de gandire apare solutia: training de teamwork la 35 de membri noi. Cum? O introducere cu ceva flipcharturi si apoi un Engineering Competition. Cum cu vreo o saptamana inainte facusem noi in LBG un EC pt boboci din Cluj, clujenii (mai ales Octav) erau cu amintirile proaspete, logistica a fost facuta una-doua si a doua zi incepem toata treaba. A fost un training genial facut de LBG Cluj…au ramas cu gura cascata de ce-a iesit la EC: macarale de bere :)) Si cam de-atunci am inceput noi sa ne gandim ce bine e la noi in Ardeal si sa ne mandrim cu LBG-ul nostru si la scara internationala :))

Mircea

Suntem generatia!….Asta a fost mereu o fraza de inceput pentru diferiti indivizi care au incercat sa-si defineasca timpul, sa se integreze lui sau cel mai trist sa-l accepte. A fost un cliseu de tip grobiano-lingvistic ce intodeauna m-a facut sa tresar intr-un mod neplacut. “Generatia optzecista”, spre exemplu este un termen folosit pana si in critica literara incercand sa desemneze un curent mai mult decat o chestie individuala, o masa mai degaraba decat un grup, un “label” mai mult decat un “feature”. Cu asta suntem investiti in ultimii ani sau ni se spune ca am putea deveni sau face parte “din”,  de parca noi suntem rezultatul unei ecuatii sociale de un anumit tip si trebuie sa avem anumite caracteristici ca sa facem parte din ea. Astfel se ajunge (din fericire), intr-un final la un compromis didactic si cei ce uzeaza de termenul “generatie” incearca cat de mult sa o restranga la o arie in care memebri acelui grup par sa aiba trasaturi comune.. Avem generatia “techno, emo, deathmetal, postmoderna, autoritara, politic-decazuta, junk-food, porn-addict, trance sau house, vegetariana, microbista, etc etc”. Toate aceste caracteristici ale unui grup vin cred, din trasaturile specifice ale sale, cat si din aria pe care o acopera social si cultural.
Daca admitem ca acest cliseu se lasa folosit in functie de multitudinea si expansiunea problemelor pe care le acopera (cu cat mai multi reprezinta trasaturi commune intr-un grup, cu atat grupul se individualizeaza mai mult), putem admite  ca intr-un domeniu mai vast, ar trebui sa se ocupe un numar mai mare de capete care au elemente comune. Am tocmai dovada contrara a acestui fapt… si de accea mi-a venit foarte greu sa incep cu ceva care sa definesca un ONG si ce poate el insemna pe plan cultural si social pentru cativa oameni. Un ONG este alcatuit dintr-un grup restrans de oameni (asta raportat la ideea de “generatie”) si are in componenta sa mai multe elemente ce tin de cultura oragnizationala, simulare de situatie sociala, etc. Niciunul din aceste elemente (daca ONG-ul se respecta) nu va avea in componenta sa factori de restrictie sau impunere culturala. Depinde in mare de scopul sau (statement of purpose) si de dinamica grupului, valoarea care va fi aplicata indivizilor. In mare, necesar este ca in scopul sau sa fie integrata ideea de voluntariat, oricare ar fi forma lui si ca acest voluntariat sa fie in scopuri sociale pozitive. Unde se afla limita nu cred ca depinde de capacitatea unui singur individ sa  poata enunta o afirmatie. Intr-un final, vom incerca sa demonstram ca un ONG care admite doar existenta fictiva a unei granite culturale se va chinui (strive) mereu sa adune la un loc diversitatea, dandu-i acesteia, prin cunoastere si experienta directa o singura trasatura comuna care sa acopere sute de capete cu vieti, idei si moduri de a trai diferite.
Departe de a fi de un optimism convins ma gandesc la Fukuyama si la “Viitorul nostru postuman” in care avem de aface cu analiza unei societati actuale in deriva si perspectiva sumbra a viitorului acesteia, pe toate planurile, in care nu numai ca nu poate exista conceptul de “voluntariat”, ci ti se poate rade in nas subtil prin ideile “generatiei prozac”, a generatiei “decosntructiv-poststructuralista”, ca in final sa se ajunga la targul tragic al consumismului. Dar noi inca existam, suntem aici si nu cred ca am visat ultimii aproape 5 ani de voluntariat.
Facem parte dintr-un ONG in care incercam sa ajutam studenti sau pe noi…Nu suntem nici intr-o lume perfecta in care sa ne putem permite sa ne jucam cu timpul nostru si al altora, nu suntem nici altruisti genetic, nici convinsi de nemurirea sufletului sau recuperarea faptelor bune intr-un spatiu universal - peren. Poate putin naivi, incercand cumva nostalgic sa trezim sau sa conturam valori pe care le cunoastem cumva nerostit si concret  in alti semeni de-ai nostri (ma refer la varsta cand spun semeni) incercand sa-i convingem ca merita sa te gandesti la tine prin celalalt.
Spatiile in care am calatorit pana acum au avut diferite nuante, iar oamenii pe care i-am intalnit, fie ca au fost cei de langa, cu care am mancat fara furculita din acceasi conserva pe trenuri infinit de goale care ne devenisera casa, sau am vorbit doar un sfert de ceas pe ceva pamant strain pe care tanjeam sa ajungem. Oricum ar fi fost ei sau oricum i-am fi inteles noi, au fost si raman mereu altii, noi suntem mereu altii…Sistemul, vorba cuiva, a ramas mereu acelasi iar noi in el, idieferent cat de experimentati sau nu, ne schimbam continuu, crestem, alegem sa iesim, alegem sa mancam mai mult pamant sau asfalt sau linie ferata. Aceasta pagina, in limitele sale, si prin limitele sale va incerca sa ne adune, dupa obicei, la un loc, pe toti cei care au calatorit si au avut experienta locului si a oamenilor in mediul lor “de bastina”. Foamea creste cu timpul si trec zile multe si grele pana sa-ti simti spatele incovoiat de bagaj si picioarele inghetate de frig…pentru noi multa vreme asa a aratat libertatea…
Incerc azi deci, sa devin un fel de voce a ceea ce am trait, si a ce vom trai in continuare pe harta Europei, legati intre noi de experienta sau dezlegati de ea, incercand sa aratam fata unui alt tip de student, cu alte probleme pe langa cele pe care deja majoritatea le cunosc, ascunsi cumva intr-o viata sociala dubla, in care daca gasim mici elemente ale “oazei noastre de refugiu pe roti”, zambim timorati mascand intr-un fel anume, faptul ca stim ca lumea e mica odata ce incepi sa o strabati.
Invitam deci “familia bestana” si cei bolnavi de “drumuri” sa priveasca cu noi in urma sau inainte si sa trasam impreuna o harta pe care am visat-o mereu, fara pacifisme exagerate sau mesaje subliminale, fara dorinite sau aspiratii de mai binele comunitar, de nevoie de polemica de adevar sau frumos, o lume pe care sa ne rezervam dreptul de a o privi asa cum este ea, in toata splendoarea experientei concretului. Multiculturalitate, intelegere, globalizare, ecologie, diferente sociale, conditii de lux sau proaste, universitati si religii, feluri de mancare si de a manca, stundenti si obiceiurile lor, toate tratate cu bunul simt al calatorului in trecere, al afirmatiei fara dezbateri, fara contraziceri directe, tratand oamenii cu intrebari simple, punand totul sub o acceptare totala a spatiului in care te afli si a elementelor lui. Simbioza cu subiectivitatea se alcatuieste intodeauna undeva numai in sinele fiecaruia, marturisita rar, tinuta mai mult in liniste laolata cu speranta unei noi revederi cu o alta lume imbogatita, multiplicata si crescuta din ultima.
Ceea ce facem noi nu este o aventura, sau o calatorie de initiere, nu este un voiaj prudent cu un punct terminus exact,  este mai mult o alegere, un privilegiu de a vedea lumea dincolo de barierele “informationale” sau turistice, dincolo de prejudecata impartirii geo-politice, ci prin oameni, prin prezenta calatorie cu providenta in bagaj. Harta noastra cea de toate zilele ne sta undeva prinsa in cutele dinauntrul craniului si o accesam de fiecare data cand auzim numele unui oras nou in care nu am mai fost….cu vesnica teama si intrebare: oare cum o fi acolo? ne facem in scurt timp bagajul.

Vio Bold
Alumni BEST Cluj