patras_featjpg
Unde: Patras, Grecia
Când: Mai 2012
Cu ce: Tren
Cât: 60 euro


Experiența:


Primavara trecută am fost norocoasă și am fost aleasă să particip la un schimb cultural în Patras, împreună cu bestani din Letonia, Rusia și Polonia. Fiind trei prieteni din Cluj, am ales să mergem cu trenul, cu Balkan FlexiPass-ul, chiar dacă am schimbat 5-6 trenuri (Cluj – București – Sofia – granița trecută cu taxi – Thessaloniki – Atena – Patras) și am făcut 2 zile pe drum (4 dus-intors). A fost cea mai ieftină variantă și deși a durat mai mult, ne-am distrat pe drum și am rămas cu amintiri frumoase.



În Patras am fost cazati la membrii BEST acasă, dar inclusiv acest lucru a dat farmec evenimentului și ne-a permis să ne cunoaștem mult mai bine. Orașul e superb, tânăr, plin de viață, cu străduțe întortocheate și ieșire la mare. Nu degeaba a fost capitala culturii europene în 2006! Cât e ziua de lungă, grecii stau pe terase la un frappe sau un fredo și se bucură de viață. Evenimentul la care am participat a fost diferit de tot ceea ce am trăit până acum: am aflat ce înseamnă halara, cum trăiesc grecii și cum se bucură ei de viață în fiecare zi, fără griji. Aveam masa asigurată la cantina universității și am mâncat acolo unele dintre cele mai bune preparate: fructe de mare, caracatiță, salată grecească cu brânză feta cât cuprinde și mai ales moussacaua lor tradițională. De neuitat a fost și seara grecească și lecțiile de dans grecesc, când am dansat de a curs apa pe noi!


Orașul are și mai multe plaje, iar în luna mai se poate face deja baie în mare. Am vizitat și crama Achaia Clauss unde se face celebrul vin de Patras, Mavrodaphne, din care am adus nu mai puțin de cinci sticle în România, atât e de bun! La numai câțiva kilometri de Patras, peste mare, se află un sătuc istoric Platanitis, cu plaje largi și localuri tradiționale. Vaporul până acolo este gratis pentru persoane, iar călătoria de 30 de minute este o plăcere!


De neratat în Patras: podul Rio – Antirio, Muzeul Arheologic, terasele din centrul orașului, biserica Sf. Andrei care adăpostește moaștele apostolului, Odeonul Roman, Piața Yioryiou (George), punctul de belvedere și portul. De asemenea, am făcut shopping în Patras, multe branduri celebre având magazine aici cu prețuri mai mici decât la noi!


–Ana

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Comentariile sunt inchise